Ioana și Ilie Năstase se iubesc de șase ani, iar de patru ani sunt și căsătoriți. Mariajul lor până acum a fost unul destul de tumultos având în vedere că în 2021 bruneta a fost nevoită să sune la 112 și să anunțe organele de lege că soțul său a fost agresiv cu ea. Acesta nu este singurul scandal între cei doi, însă Ioana este o fire discretă atunci când vine vorba de mariajul lor și se pare că își dorește să ascundă unele probleme sub preș.
Publicitate
Zilele trecute, paparazzi Click! i-au surprins pe cei doi la mall în Băneasa. Din imagini și din informațiile primite de la colegii noștri de pe teren am aflat că cei doi au venit la cafenea separat și au plecat tot separat.
Locuiesc împreună
În vara acestui an, Ioana și Ilie Năstase ne declarau în exclusivitate că vor să facă o schimbare în viața lor și anume să se mute într-o casă mai mare. Astfel, s-au decis să închirieze în primă fază o vilă în Otopeni, pentru a vedea dacă le place și se pot acomoda.
Timpul a trecut, iar bruneta ne mărturisea recent că vor ceva mai mare decât acea locuință. Contactată de Click!, în urma imaginilor surprinse de colegii noștri la mall Băneasa, pentru a afla ce se întâmplă între ea și Ilie Năstase, Ioana ne-a mărturisit că relația dintre ea și soțul său nu suferă fisuri.
„Am primit multe cadouri de la Moș Nicolae (Ilie Năstase- n.r), printre care și o brățară cu un pandantiv în formă de inimioară. Soțul meu este atent mereu cu mine, chiar nu este deloc zgârcit. Mereu are grijă să mă răsfețe.
Acum sunt la Constanța pentru că a venit sora mea din Canada și o să stea de Sărbători aici, le vom petrece împreună la mama mea la Hârșova, la Crăciun mă refer, iar de Revelion, cel mai probabil, o să plecăm la munte, în zona Bucovinei”, a spus Ioana Năstase pentru Click!
Ținute fresh
Așa cum ne-a obișnuit de fiecare dată Ioana Năstase, atunci când își face prezența arată mereu impecabil. Pentru o ieșire la o cafea în compania soțului, bruneta a ales să poarte o ținută elegantă, de culoare portocalie, din mai multe piese. Ioana era îmbrăcată într-o helancă și o fustă cu talie înaltă, pe corp, de aceeași culoare, iar peste avea un palton lung elegant care se completa perfect cu cizmele din piele întoarsă, cu toc, pe care le purta.
De asemenea, nici simpaticul Nasty nu s-a lăsat mai prejos și s-a îmbrăcat și el la patru ace. Fostul mare tenismen al României a ales să poarte pentru o zi relaxantă la cafenea un costum, din două piese, de culoare bleo închis, asortat la o cămașă și o batistă la buzunarul din partea de sus a sacoului de aceeași culoare.
Ilie Năstase și Ioana Simion s-au cunoscut în anul 2018 și au ales să rămână împreună, după ce Nasty și Brigitte Pastramă, cea de-a patra soție a lui, au ales să divorțeze. Chiar dacă între cei doi (n.r – Ilie și Ioana) există o diferență de vârstă de 30 de ani, acest lucru nu i-a împiedicat să aleagă să rămână împreună și să viseze la un viitor comun.