Ați folosit vreodată spuma de ras pentru curățarea diferitor suprafețe și obiecte? Este chiar eficientă! Merită să o încercați, conform retete-usoare.eu.
Publicitate
CURĂȚAREA SUPRAFEȚEI EXTERIOARE A TIGĂII SAU CRATIȚEI
Fundul tigăii (sau cratiței) este murdar și arată inestetic? Încercați să-l curățați cu ajutorul spumei de ras. Răspândiți spuma de ras pe fundul și pereții exteriori ai tigăii și lăsați-o să acționeze pe parcursul a 20-30
minute. Apoi îndepărtați-o cu ajutorul unei cârpe umede. Dacă stratul de murdărie și arsură este gros, puteți să frecați suprafața cu partea abrazivă a unui burete, după care să înlăturați spuma sub jetul de apă. Tigaia va arăta ca nouă!
ÎNDEPĂRTAREA VOPSELEI DE PE PIELE
Dacă ați vopsit un perete, un calorifer sau altă suprafață și v-ați murdărit întâmplător pe mâini, nu vă îngrijorați. Vopseaua se curăță ușor cu spumă de ras. Aplicați spuma de ras pe zona murdară și frecați-o bine cu degetele. Apoi spălați-vă mâinile sub jetul de apă. La sfârșit spălați-vă mâinile cu săpun. Nu rămâne nici urmă de vopsea!
EFECTUL DE ANTI-ABURIRE
Ca să preveniți aburirea oglinzii din baie după folosirea apei fierbinți, folosiți tot spuma de ras. Puneți puțină spumă de ras pe o lavetă din microfibră și răspândiți-o pe suprafața oglinzii. Apoi ștergeți oglinda cu altă lavetă
din microfibră. Ea va rămâne foarte curată și strălucitoare! Nu este nevoie să folosiți apă sau soluții de curățat. În plus, oglinda nu se va mai aburi!
CURĂȚAREA CHIUVETEI DIN INOX
Au rămas urme de calcar pe chiuveta de inox? Bineînțeles, spuma de ras poate să le îndepărteze. Răspândiți-o pe suprafața chiuvetei și lăsați-o să acționeze timp de 20 minute. Apoi frecați și spălați chiuveta cu buretele. Va fi ca nouă — curată și strălucitoare!
CURĂȚAREA TUTUROR SUPRAFEȚELOR DIN INOX
Efectul spumei de ras asupra chiuvetei de inox este valabil pentru toate suprafețele confecționate din acest material, cum ar fi aragazul, cuptorul, robinetele, furtunul și para de la duș etc.
CUM PUTEM SĂ REMEDIEM SCÂRȚÂITUL BALAMALELOR DE LA UȘI?
Simplu, cu spumă de ras! Aplicați puțină spumă de ras pe balama, după care îndepărtați excesul cu o cârpă uscată. Și cam atât! Balamaua nu va mai scârțâi la deschiderea și închiderea ușii!
CURĂȚAREA BIJUTERIILOR
Dacă bijuteriile și-au pierdut luciul sau au început să se înnegrească (cele de argint), puteți să le redați aspectul inițial — lucios și îngrijit — tot cu spumă de ras. Puneți spumă de ras într-un vas mic. Așezați bijuteriile pe ea
și aplicați spumă de ras pe ele, astfel încât să le acoperiți complet.
Lăsați-le în învelișul de spumă timp de 30- 40 minute, în funcție de gradul lor de murdărire, după care curățați-le cu ajutorul unei periuțe vechi de dinți. La sfârșit spălați-le cu apă. Rezultatul vă va surprinde!
CURĂȚAREA COVOARELOR
Chiar și petele de pe covor pot fi îndepărtate cu ajutorul spumei de ras. Aplicați-o pe zona murdară și răspândiți-o cu ajutorul unei cârpe, ca să pătrundă bine între fibrele covorului. Lăsați-o să acționeze pe parcursul a 1-2 ore, preferabil peste noapte. Apoi frecați covorul cu peria și aspirați-l. Va fi curat și arătos din nou!
CURĂȚAREA PERIEI DE PĂR
Dacă peria este cuprinsă de păr, îndepărtați-l cu ajutorul unei forfecuțe pentru unghii și al unui pieptene. Apoi aplicați spumă de ras pe ea și introduceți-o printre perii ei cu ajutorul pieptenului. Lăsați-o să acționeze pe parcursul a 20 minute, după care spălați peria sub jetul de apă. Va arăta ca nouă!
CURĂȚAREA ȘI PREVENIREA ABURIRII OCHELARILOR
Dacă vi se aburesc ochelarii, curățați-i cu ajutorul spumei de ras și al lavetei din microfibră pentru ochelari. Efectul va fi similar cu cel prezentat în cazul oglinzii!